top of page

Rulouri cu mac și lămâie

Poza scriitorului: Georgiana
Georgiana
acum 1 oră
3 min de citit

Ingrediente


Pentru tangzhong:

  • 25 g făină albă

  • 125 g lapte integral


Pentru aluat:

  • 375 g făină albă (tip 000)

  • tot tangzhong-ul

  • 110 g lapte integral rece

  • 1 ou mare

  • 60 g zahăr

  • 8 g sare

  • 7 g drojdie uscată

  • 90 g unt moale (82% grăsime)


Ingrediente umplutură:

  • 90g unt moale la temperatura camerei

  • 100g zahăr brun

  • 80g mac măcinat

  • coaja de la o lămâie bio

  • 50ml smântână pentru frișcă


Înainte de coacere:

  • 100ml smântână dulce pentru frișcă (30–35% grăsime)


Topping 1:

  • 150g cremă de brânză Philadelphia

  • 50g zahăr pudră

  • 2-3 linguri de lapte

  • esența vanilie


Topping 2:

  • 50g zahăr alb

  • 60g gălbenuș

  • 90ml suc lâmâie

  • 50ml smântână pentru frișcă

  • 30g unt

  • coaja de la o lâmăie bio


Mod de preparare


  1. Pregătim tangzhong-ul


Într-o crăticioară se amestecă făina cu laptele și se gătește la foc mic, amestecând continuu, până când compoziția devine o pastă groasă și lucioasă. Se transferă într-un bol, se acoperă cu folie alimentară direct pe suprafață și se lasă să se răcească complet.


  1. Frământăm aluatul


În bolul robotului se pun făina, zahărul și drojdia. Se adaugă laptele rece, oul și tangzhong-ul răcit. Se frământă aproximativ 5–6 minute, apoi se adaugă sarea. Untul se încorporează treptat, în 3 tranșe, frământând încă 6–8 minute, până când aluatul devine foarte elastic .

Aluatul trebuie să fie moale și ușor lipicios.


  1. Prima dospire


Se lasă la dospit aproximativ o oră jumătate, sau până când își mărește vizibil volumul.

  1. Pregătim crema de lămâie - va trebui să ajungă la temperatura camerei înainte de a o pune peste rulouri.


Radem coaja de lămâie și o frecăm cu zahărul, cu degetele, astfel încât să își lase o aromă mai intensa. Adăugăm peste sucul de lămâie, smântâna pentru frișcă și gălbenușurile. Omogenizăm și mutăm pe foc, gătind la foc mic și amestecând continuu până obținem o cremă lucioasă și fină. Crema va fi destul de fluidă, ca un iaurt de băut. Luăm de pe foc și adăugăm untul. Mutăm într-un recipient cu capac și lăsăm să ajungă la temperatura camerei.


Atenție: nu dăm focul tare, folosim cel mai mic ochi de la aragaz și pe treapta cea mai mică, astfel încât să nu obținem o omletă!


  1. Pregătim umplutura


Se amestecă untul moale cu zahărul brun, macul, coaja de lămâie și smântâna, până se obține o cremă omogenă. Zahărul va rămâne granulat prin unt.

  1. Modelăm rulourile


Aluatul se întinde într-un dreptunghi de aproximativ 50 × 35cm. Se întinde uniform crema de unt și mac.


Se rulează lejer și se taie în 6-8 rulouri egale. Se așază într-o tavă dreptunghiulară, lăsând puțin spațiu între ele.


  1. A doua dospire


Se lasă la dospit 30-45 de minute, până când rulourile devin foarte pufoase.


7. Înainte de cuptor


Se toarnă uniform smântâna dulce peste rulouri.


Nu vă speriați de cantitate — în timpul coacerii va fi absorbită aproape complet și va contribui la textura incredibil de moale a aluatului.

8. Coacere


Se coc în cuptorul preîncălzit la 170°C, căldură sus-jos, timp de 30 de minute, până când sunt frumos rumenite.


9. Decor


Pregătim toppingul de cremă de brânză, prin amestecarea tuturor ingredientelor într-un bol, până obținem o cremă subțire omogenă.


Se lasă rulourile să se răcorească puțin și se servesc calde cu sosul de cremă de brânză și peste cel de lâmăie.


Sfaturi pentru cele mai pufoase rulouri

* Nu sări peste tangzhong. Este secretul unui aluat care rămâne moale și pufos.

* Rulează aluatul lejer, fără să îl strângi foarte tare.

* Cu cât tava este mai potrivită ca dimensiune, iar rulourile cresc lipite unele de altele, cu atât vor fi mai înalte și mai pufoase.


Note:

Aceste rulouri sunt chiar mai bune în ziua următoare și se păstrează foarte bine 2–3 zile într-o cutie închisă ermetic. Pentru servire, încălzește-le 5–6 minute la 140°C sau 20–30 de secunde la microunde pentru a redeveni incredibil de moi. Păstrează și toppingurile la frigider.


Happy baking!


Cu drag,

G.


 
 
 

Comentarii


bottom of page