V-am promis că revin cu rețeta de caracatiță pe grill, însoțită și de o garnitură potrivită, așa că vă las un plating super drăguț pe care îl puteți realiza super ușor acasă. Și pentru că e luna iubirii este un preparat perfect să îi suprindeți pe cei dragi la o cină romantică, mai ales că Dragobetele urmează cât de curând să fie sărbătorit.
Și cum de la o cină romantică nu poate lipsi un vin pe măsură, am asociat preparatul cu Feteasca Negră & Malbec de la Domeniile Davidescu.
Rețetă
* 2 porții măricele (le-aș zice de oamenii cu apetit ca mine) sau 4 porții mai micuțe (adică cum vedeți în farfuria de prezentare)
* vă garantez că eu mi-am pus porție dublă imediat după ședința foto
Ingrediente
700g tentacule caracatiță crude
400g cartof dulce
100g sfeclă roșie
50g unt
50-60ml smântână de gătit
ulei de măsline
lămâie
sare
mirogreens pentru salată
Notă:
* folosesc tentacule de caractiță de la Octopus și îmi plac foarte mult cum se gătesc
Pași de lucru
(1) Punem într-o oală încăpătoare 2l de apă la fiert, împreună cu câteva frunze de dafin și piper (se mai poate adăuga după preferințe și morcov rondele, 1 ceapă tăiată sferturi, etc).
(2) Spălăm bine tentaculele de caracatiță și ne asigurăm că nu sunt resturi prinse în interiorul ventuzelor de pe tentacule.
(3) Când apa a început să fiarbă reducem focul și punem caracatița la fiert, introducând tentaculele progresiv în apa fierbinte. O lăsăm la foc mic la fiert aproximativ 45 minute spre 1 oră, până când vârful cuțitului intră ușor în porțiunea mai groasă a tentaculelor.
(4) Separat punem la fiert cartoful dulce, și separat sfecla, fiindcă au timp diferit de gătire. Mai este o opțiune să le gătiți la aburi dacă aveți posibilitatea.
(5) Când caracatița s-a fiert o scoatem pe un tocător și o lăsăm câteva minute să se răcorească. Separăm tentaculele cu cuțitul, dacă nu sunt deja secționate, dăm cu sare și stropim cu ulei de măsline.
Punem tentaculele pe un grill încins bine și le gătim aproximativ 2 minute pe ambele părți.
(6) Pentru piure, blenduim bine cartoful dulce cu sfecla, untul și un praf de sare - după gust. Când le-am blenduit bine adăugăm smântâna dulce (mai multă sau mai puțină decât în rețetă, în funcție de consistență dorită, dar vă recomand să îl faceți mai moale).
Notă:
* recomand să dați prin sită dacă vă doriți un piure super fin, sfecla poate să se blenduiască mai granulat.
* dacă nu vreți să folosiți sfeclă (deși recomand, pentru că mai taie din dulceața cartofului dulce și dă un gust foarte foarte bun), puteți să înlocuiți tot cu cartof dulce.
(7) Într-un mojar am zdrobit câteva frunze de busuioc proaspăt, 40ml ulei de măsline și zeama de la o lămâie. Am folosit acest dressing pentru o salată de microgreens, dar și pentru a stropi caracatița o dată luată de pe grill.
Enjoy!
Cu drag,
G.
Comments