Cu siguranță pastele mele preferate sezonul acesta, fiindcă am și uitat de câte ori le-am pregătit în ultima vreme.
Rețetă
*pentru 2 porții
Ingrediente:
180g tagliatelle
100g bacon
2 x 150g burrata
150g roșii cherry
150ml bulion de rosii
2 căței de usturoi
3-4 linguri ulei de măsline
câteva frunze de busuioc proaspăt
sare după gust
fulgi de chilli
Pași de lucru
(1) Întindem baconul pe o tavă între două hârtii de copt. Punem deasupra încă o tavă pentru greutate, pentru a-l ține drept în timpul coacerii la cuptor. Dăm baconul la cuptor la 200C pentru 6-8 minute până devine rumen și super crunchy.
(2) Punem tagliatelle la fiert în apă cu sare și le fierbem al dente conform instrucțiunilor de pe pachet.
(3) Într-o tigaie punem uleiul de măsline și roșiile cherry și le tragem la tigaie 2-3 minute până se înmoaie. Adăugăm apoi bulionul și sare după gust (cam 1/3 linguriță) și le gătim cu capac 7-8 minute până obținem un sos consistent. Adăugăm apoi usturoiul zdrobit și busuiocul proaspăt și le mai ținem pe foc 2 minute.
(4) Adăugăm în sos pastele cu câteva linguri de apă în care au fiert pastele și amestecăm astfel încât să se îmbrace frumos în sos.
(5) Punem tagliatelle cu sos într-o farfurie, zdrobim baconul peste ele și punem în centru guguloiul de burrata. Presărăm fulgi de chilli deasupra și servim cald.
O să le iubiți cu siguranță.
Enjoy!
Cu drag,
G.
ความคิดเห็น