top of page
  • Poza scriitoruluiGeorgiana

Apple Crumble Cupcakes

Actualizată în: 28 nov. 2020

Toamna s-a instalat pe deplin, iar plăcintele și tartele de sezon, bogate în arome specifice anotimpului, au acaparat bucătariile tuturor. Este ceva anume legat de aromele de scorțișoară și măr copt care crează o atmosferă atât de plăcută prin mirosul lor, că este tot ce aș putea găti toamnă de toamnă.


Și pentru că plăcinta cu mere se află în topul deserturilor mele de sezon, am recreat gustul și textura ei în interiorul unor cupcakes pufoase și aromate în scorțișoară. Crumble-ul crocant și umplutura delicioasă de mere care te surprinde la prima mușcătură, combinate cu brioșele pufoase și crema fină pe bază de brânză și scorțișoară te vor face să te îndrăgostești pe loc de acest desert.


Rețetă (pentru 14-16 cupcakes)


Ingrediente aluat brioșe:

  • 150g zahăr

  • 120g unt min 82% grăsime la temperatura camerei

  • 2 ouă mari

  • 200g făină

  • 140ml lapte bătut

  • 1 praf de copt

  • 1 linguriță vanilie

  • 1 linguriță scorÈ›iÈ™oară

  • 1 praf sare


Ingrediente umplutură mere:

  • 200g mere (cântărite curățate È™i tăiate cubuleÈ›e)

  • 50g zahăr brun

  • 5g amidon

  • 100ml apă

  • 20ml suc lămâie

  • 1/2 linguriță scorÈ›iÈ™oară


Ingrediente frosting:

  • 200g cremă de brânză Philadelphia

  • 100ml smântână pentru friÈ™că

  • 50g zahăr pudră

  • 1/2 linguriță scorÈ›iÈ™oară


Ingrediente crumble:

  • 60g făină

  • 30g unt rece de la frigider

  • 1 lingură zahăr

  • 1 praf de sare



Pași de lucru:


(1) Pregătim aluatul de brioșe.

  1. Amestecăm într-un bol făina cu praful de copt, scorțișoara și sarea.

  2. Untul se scoate la temperatura camerei cu cel puțin 30-40 minute înainte pentru a deveni moale. Cu ajutorul unui mixer (de mână sau vertical) amestecăm untul cu zahărul și vanilia, câteva minute până când compoziția devine omogenă și fină. Adăugăm ouăle pe rând, omogenizând bine înainte de adugarea celuilalt.

  3. Adăugăm peste compoziția de ouă și unt jumătate din mixul de făină și încorporăm bine. Adăugăm laptele bătut și încorporăm iar bine.

  4. La final adăugam restul de făină și amestecăm cât să obținem un aluat omogen și fin.

  5. Pregătim o tavă de brioșe cu hartie de copt specială. Punem în fiecare formă aproximativ o lingură de aluat, având grijă astfel ca fiecare formă să nu fie umplută până sus astfel încăt brioșa să aibă loc să crească fără să curgă în afara formei.

  6. Dăm brioșele la cuptor pentru 20-22 minute la 180C sau până când devin aurii și trec testul cu scobitoarea.

  7. După ce s-au copt scoatem brioșele pe un grilaj etalic și lăsăm să se răcească complet la temperatura camerei.


Notă: Laptele bătut nu se adaugă înainte de făină, doar pentru a scuti un pas, fiindcă compoziția se va brânzi. Nu putem adăuga nici toată făina la început fiindcă aluat ar fi prea tare și sens. Procedând ca în instrucțiuni vom obține un aluat fin și aerat, perfect pentru niște brioșe pufoase.



(2) Pregătim crumble-ul. Punem toate ingredientele într-un robot de bucătărie și mixăm până obținem un aluat nisipos. Răsturnăm aluatul pe o hârtie de copt și îl dăm la cuptor aproximativ 25 minute la 180C. Putem să pregătim crumble-ul și să îl dăm la cuptor în același timp cu brioșele.


După ce se coace lăsăm crumble-ul la răcit și ulterior îl sfărâmăm ușor cu mâna.



(3) Cât brioșele și crumble-ul stau la cuptor sau cât așteptăm să se răcească, pregătim umplutura de mere.

  1. Merele se curăță și se taie cubulețe mici, de aprox 0,5 cm. Într-un vas antiaderent punem merele, zahărul, sucul de lămâie, 20ml din cantitatea totală de apă și scorțișoara. Gătim la foc mic spre mediu cateva minute până când merele încep să se înmoaie. Timpul de gătire diferă în funcție de tipul de măr și cel mai bine vă ghidați la fața locului.

  2. Într-un bol curat amestecăm amidonul cu restul de 80ml apă. Turnăm aceast mix peste mere și mai gătim maxim 1 minut. Consistența finală a merelor și a sosului ar trebui să fie similară unei dulcețe. Dacă sosul vi se pare prea gros mai adăugați 1-2 linguri de apă. După ce se răcește compoziția de mere, lichidul se va îngroșa și dacă din start este prea gros, la final riscăm să ne trezim cu o umplutură prea tare.

  3. Transferăm umplutura într-un bol curat, acoperim cu folie de plastic și lăsăm la răcit la temperatura camerei.


(4) Pentru a pregăti frostingul punem toate ingredientele într-un bol pentru mixer. Atât crema de brânză, cât și frișca trebuie să fie reci de la frigider. Mixăm compoziția la viteză mare până când crema se îngroașă și devine consistentă. Punem crema într-un poș cu dui la alegere, eu am optat pentru varianta stea.


(5) Începem să asamblăm cupcakes-urile.

  1. Facem un decupaj în centrul fiecărei brioșe, pentru umplutura de mere.

  2. Punem câte o linguriță de umplutură în centrul fiecărei brioșe.

  3. Punem frostingul cu ajutorul poșului de jur împrejurlui umpluturii de mere.

  4. Mai adaugăm puțină umplutură de mere astfel încât merele să fie la același nivel cu frostingul.

  5. Presărăm în centru pe fiecare cupcake crumble-ul pregătit și sfărâmat anterior.



Dăm cupcakes-urile la rece pentru 1-2 ore înainte de a fi servite.


Happy Baking!


Cu drag,

G.






5.562 afișări1 comentariu

Postări recente

Afișează-le pe toate
bottom of page